MINI-EXPOZIȚIA „CAPSULA TIMPULUI – SIMBOL AL MEMORIEI COLECTIVE”
Perioada de vizitare: 22 ianuarie 2022 – 25 septembrie 2022
Secția de Istorie și Arheologie a Muzeului Județean Mureș
Cetatea Târgu Mureș, str. Avram Iancu, nr. 2
Curatori:
Erika ONIGA, muzeograf la Secția de Ară a Muzeului Județean Mureș
Tamás SÁRÁNDI, muzeograf la Secția de Istorie a Muzeului Județean Mureș
Scurt istoric instituțional
Educația publică târgumureșeană are o tradiție seculară. La Dieta de la Cluj din 1556, mănăstirea părăsită din oraș a franciscanilor a fost desemnată ca unul dintre spațiile transilvănene de învățământ. Executarea acestei decizii a avut loc în anul următor. „Schola particula” astfel creată a fost mutată în 1602 în locația actuală. În fruntea școlii se aflau întotdeauna rectori, savanți, de obicei școliți la universități din străinătate.
Cel mai important eveniment al istoriei școlii din secolul XX îl reprezintă construirea noilor clădiri. În anii 1910 „noile ziduri ale clădirii moderne a colegiului sunt asediate de valurile sângeroase ale Primului Război Mondial”. Începând din anul școlar 1920/21 se predă literatură română în instituție și tot atunci a fost înlăturată inscripția „Colegiul Reformat”. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea a servit ca spital militar.
În 1948 imobilele bisericilor au fost naționalizate. Pe baza reformei educației, școlile private și confesionale au fost desființate, instituțiile de învățământ fiind întreținute, conduse și controlate de stat. Școala a avut diferite denumiri în anii care au urmat: Liceul Maghiar de Băieți din Târgu Mureș, Liceul Maghiar de Băieți nr. 2, Liceul Maghiar de Băieți „Iosif Rangheț”. În anul 1956, cu ocazia centenarului morții lui Farkas Bolyai, liceul a preluat numele fostului său profesor. Anul 1957, aniversarea de 400 de ani de la înființarea colegiului, a adus schimbări majore: clasele elementare au început admiterea fetelor, iar în fața clădirii școlii a fost creat un parc în care a fost dezvelit monumentul celor doi Bolyai.
Capsula timpului, simbol al memoriei colective
Actul comemorării, ca și dorința de a comunica cu generațiile viitoare există de când omenirea. O reflecție materială a acestui gest este așezarea rituală a unei pietre de temelie, în termeni moderni a unei capsule a timpului. Ritul punerii pietrei de temelie este cunoscut ca fiind practicat încă din Mesopotamia Antică. În zona noastră se practică începând cu Evul Mediu obiceiul de a depune o piatră de temelie sculptată, câteodată chiar scrisă în zidul de temelie al bisericilor și mănăstirilor. Un aspect specific al acestui act îl reprezintă așa-numitele documente de bulb, „ascunse” în turnurile bisericilor reformate. Scopul acestora este comemorarea, luarea în posesie a trecutului, un gest prin care comunitatea își construiește propria istorie și creează o legătură cu evenimentul sau personalitatea importantă din trecut și încearcă să cuprindă toate acestea într-o narativă unitară. Prin așezarea în spațiu a trecutului construit, comunitatea sfidează timpul, iar clădirea în care acest obiect este așezat, devine loc memorial. Îmbinarea ritualului medieval de depunere a pietrei de temelie, cu tradiția păstrării documentelor în bulbul bisericilor, a dus la crearea practicii depunerii unei capsule a timpului. Deși obiceiul există de secole, termenul a fost creat abia în 1937.
Piatra de temelie a Colegiului Reformat
Ceremonia din 10 septembrie 1908, ținută în prezența magistraților ecleziastici și laici este prezentată detailat în procesele verbale ale ședințelor magistraților. Spre deosebire de practica generală, depunerea pietrei nu a precedat construcția efectivă. În ziua evenimentului, fațada din piața Bolyai a noii clădiri ajungea la înălțimea celui de-al doilea etaj, în timp ce pe aripa de pe strada Bolyai se lucra deja de câteva zile la acoperiș, iar zidul aripii din dreapta ajungea și el la al doilea etaj. În spațiul de o lungime de aproximativ 20 de metri de la clădirea vechiului internat, unde o parte a auditoriului baroc fusese demolată în cursul verii, se lucra la turnarea fundației. În acest loc, în zidul principal din mijloc, în dreapta ultimei intrări către pivniță, a fost găsită piatra de temelie de dimensiuni 100x80x60, confecționată din calcar de Viștea.
Capsula timpului a Colegiului Reformat
Toate piesele depuse în cilindrul de sticlă, introdus mai apoi într-un cilindru de cupru, au fost păstrate intacte. Cel mai important dintre aceste obiecte este documentul depunerii pietrei de temelie, scris pe pergament. Textul acestuia a fost redactat de profesorul Samu Lakatos, iar desenul reprezentând noua clădire a colegiului a fost realizat de către profesorul de desen, Károly Gulyás. Documentul a fost semnat de conducătorii eparhiei, membrii magistraturii colegiului, toți muncitorii colegiului, ingineri, maiștri și antreprenor. Documentul a fost înfășurat în ziare locale și budapestane. Un număr de 11 ziare au fost depuse și păstrate pentru generațiile viitoare: Ellenőr, Székely Lapok și Székely Ellenzék din Târgu Mureș, un număr din august al revistei familiale Vasárnap, respectiv, numerele din 9 septembrie 1908 ale periodicelor budapestane Budapest, Budapesti Hirlap, Egyetértés, Pesti Hirlap, Az Ujság, Pesti Napló și Magyarország. Au mai fost depuse nouă bucăți de monede noi, câte una din fiecare „monedă de aur, cupru, nichel și argint aflată în circulație”. Pe lângă acestea, a mai fost inclus și Buletinul Colegiului din anul 1907/1908, obiect nemenționat în procesele verbale.
Conducerea colegiului a încheiat relatarea evenimentului depunerii pietrei de temelie astfel: „După rostirea ultimelor cuvinte au apărut zidarii și au început zidirea pietrei de temelie, în timp ce publicul părăsea ceremonia pe acordurile cântecului Szózat. După acestea, piatra de temelie a fost zidită complet sub supravegherea profesorului inspector și a arhitectului și pusă deoparte pentru generația viitoare ca să îi povestească peste secole despre gloria colegiului, a bisericii și a patriei maghiare, indiferent dacă va fi scoasă din nou la iveală de furtunile vremii, de pierirea care întunecă trecutul luminos sau dacă urmașii recunoscători o vor așeza sub cerul liber al Domnului ca să-și predea locul unei pietre mai împodobite și să întemeiască astfel un viitor și mai strălucit.”
