Muzeul Județean Mureș vă invită la cea de-a doua ediție de Joia Muzeală din acest an care va avea loc în expoziția „Cu fluier, tobă și didgeridoo…Instrumentele popoarelor din colecția Muzeului Etnografic din Budapesta”, deschisă în clădirea muzeului din Cetatea Târgu Mureș, în spațiul de vizitare al Secției de Istorie, până la finele lunii aprilie 2023. Formația Tűzvarázs va concerta în Sala Multimedia joi, 26 ianuarie 2023, începând cu ora 18:00. Concertul va fi urmat de o vizită și discuții în expoziție alături de membrii trupei Tűzvarázs. Program în limba maghiară.
Participarea la eveniment se va face pe baza biletului de vizitare a Muzeului, în valoare de 15 lei adulți, 3 lei studenți/elevi sau 7 lei pensionari. Locurile sunt limitate, rezervările se fac telefonic la numărul 0749-912.992 sau prin e-mail: pr@muzeulmures.ro
Componența trupei:
Ede – fluier, cobză, voce
Péter – lăută, voce
Ádám – instrumente de percuție tradiționale, voce
Melinda – voce
Judith – gordună
Eszter – țiteră, voce
Denumirea formației „Tűzvarázs” provine din alăturarea cuvintelor Foc și Magie, din convingerea că un element important în evoluția umanității îl reprezintă focul. Magia vine din aici și acum, din prezent! Cu o vechime de peste 6 ani și în spiritul tradiției strămoșești din regiune, grupul „Tűzvarázs” (trad. „Magia Focului”) și-a stabilit repertoriul pentru a interpreta cântece inspirate din muzica populară veche, cum ar fi cântecele populare din Transilvania sau cântece medievale. Unul din obiectivele trupei este acela de a transmite convingerea și încrederea care izvorăsc din adâncurile „spiritului”, care se hrănesc din lumea emoțională și spirituală a uniunii comunității din care face parte, prin experiențe muzicale și spirituale comune. Crezul formației este dat de puterea sacră a muzicii de a lega prietenii și de a crea valori, în dezvoltarea spirituală și intelectuală a fiecăruia, în viitor, în păstrarea valorilor locale, a purității morale și a armoniei în comuniune cu natura. Instrumentele muzicale folosite sunt următoarele: tambur, tobă moldovenească cu fund dublu, udu, cobză, chitară clasică, lăută, țiteră, caval, tilincă, flaut, drâmbă, tamburină și alte instrumente de percuție.
Vă așteptăm cu drag,
Echipa Muzeului Județean Mureș