Muzeul Județean Mureș anunță deschiderea expoziției „Eugen Gâscă”, la Palatul Culturii din Târgu Mureș

Expoziția „EUGEN GÂSCĂ”
Vernisaj: 9 decembrie 2021, ora 17:00
Perioada de vizitare: 09.12.2021 – 29.04.2022
Locație: Palatul Culturii din Târgu Mureș, aripa dreaptă, etajul II
ORGANIZATORI: Muzeul Județean Mureș și Galeria Quadro Cluj-Napoca
FINANȚATOR: Consiliul Județean Mureș

CURATORI:
Székely Sebestyén, director, Galeria Quadro
Cora Fodor, cercetător, Muzeul Județean Mureș
Ioan Șulea, șef Secția de Artă, Muzeul Județean Mureș

PARTENERI:
Baia Mare: Muzeul Județean de Artă “Centrul Artistic Baia Mare”
București: Muzeul Național de Artă al României
Cluj-Napoca: Galeria Quadro
Colecții private
Filarmonica de Stat Târgu Mureș

Expoziția dedicată artistului Eugen Gâscă este o retrospectivă consistentă care își propune să readucă în actualitate creația originală a acestuia, cu accent pe donația făcută Muzeului de Artă din Târgu Mureș. Ea cuprinde și lucrări împrumutate cu generozitate de alte muzee importante din țară și din colecții private.
Expoziția va fi deschisă publicului până la 29 aprilie 2022, de marți până vineri, între orele: 09:00-16.00, sâmbătă și duminică, între orele: 09:00-14:30.

*
Eugen Gâscă (1908-1989), originar din zona Mureșului (Grindeni-Cristur), este unul dintre artiștii însemnați ai artei românești moderne, a cărui operă este mai puțin cunoscută. El s-a impus prin crearea unui limbaj vizual specific, aparent simplu, sensibil, în care primează simțul culorii.
Ca personalitate artistică, Eugen Gâscă se plasează în galeria celor mai importanţi exponenţi ai primelor generații de artişti formate la Şcoala de Arte Frumoase din Cluj (înființată în 1925). Aici va rămâne doi ani (1928-1930). După întreruperea impusă de stagiul militar, pregătirea în domeniul artei e continuată tot pentru doi ani (1932-1934) la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. În 1934 are loc prima sa expoziție personală, la Cluj. În 1937 îl cunoaște pe N. Tonitza care îl influențează pentru puțin timp. În perioada 1938-1941 activează ca profesor de desen, mutându-se pe rând la Bazargic, Lugoj și Cernăuți. Perioada anilor ’40 este marcată de suferința provocată de o puternică boală pulmonară, prezentă și anterior, reușind să fie cu greu tratat. În 1946 se stabilește la București participând la numeroase expoziții naționale și internaționale. În 1955, după aprofundate studii de documentare realizează ampla compoziție Horea și căpitanii săi achiziționată de Ministerul Culturii, expusă în Amfiteatrul “Vasile Bogrea” din cadrul Universității din Cluj. În același an devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici, implicându-se în activitatea diverselor comisii ale acesteia.
Însemnată e prezența lucrărilor sale în expozițiile personale de la Babadag (1961), de la Galeria Orizont, București (1973) itinerată apoi la Cluj-Napoca și Târgu Mureș (1974), la ampla retrospectivă de la Sala Dalles, București (1978) itinerată la Cluj-Napoca și Târgu Mureș (1979), la cea de grafică de la Galeriile de Artă ale Municipiului București (1981). Multe sunt și participările la expozițiile colective, saloane, selecții de artă și diferite expoziții tematice deschise în țară și străinătate la Viena (1956), Minsk (1959), Sofia (1961), Praga (1968) etc. În anul 1968 a fost distins cu Ordinul “Meritul Cultural”. Pe lângă donația din 1984 făcută de artist Muzeului de Artă din Târgu Mureș, după moartea acestuia, soția sa a făcut o substanțială donație (158 de lucrări de grafică și câteva picturi) Muzeului Național de Artă din București. Acesta din urmă le-a expus în anul 2007 într-o amplă expoziție. O ultimă și recentă retrospectivă a avut loc în 2018, la Galeria Quadro, Cluj-Napoca, îmbogățind receptarea critică a artistului.
Eugen Gâscă a rămas toată viața cu nostalgia locurilor natale, a împrejurimilor transilvănene și mai ales a seducției râului Mureș. A întărit puternica legătură cu aceste locuri prin donația cuprinzând 60 de lucrări de grafică și pictură către Muzeul de Artă din Târgu Mureș. Ele dezvăluie debutul, evoluția și dezvoltarea sa estetică, câteva mari etape importante parcurse de autor. Cea inițială, de formare, de căutări și de înfiripare a stilului, cea a anilor ’50, a realismului pur, cu apel și la tematica istorică. Mai apoi, odată cu relaxarea anilor ’60 revenirea la căutări mai vechi, prelucrate, părăsirea concreteții și modificarea de accent, pus acum pe esențializarea formelor și a spațiului.
Lucrările sale, iconice astăzi, a căror tematică e redusă ca varietate, apar ca suprafețe de albastru infuzat de griuri calde sau reci, în care prezența umană sau a naturii închisă în linii modulate apare ca o expresie intimă a condiției sale, în esența ei, în simplitatea ei. Concentrate sunt și titlurile ce apar drept definiții generice ale unor stări, sentimente, atitudini, lucruri și legături fundamentale: Liniște, Iubire, Prietenie, Floare, Deal, Omul, Dans, Imponderabil, Plopii etc. Gama de culori este restrânsă, preferând albastrul care se corela foarte bine cu esențializarea, așa cum declara însuși artistul,: “Albastrul mi-a fost drag toată viața, și era normal ca simplitatea mea să meargă spre un ton general albastru….în simplificarea pe care o cerea subiectul propus sau de care eram de fapt stăpânit.”
*
Ion Vlasiu remarca încă din 1934, cu ocazia primei expoziții personale a artistului la Cluj conivența spațiu geografic-spațiu pictural: „Mi se pare de o deosebită importanţă întâmplarea că pictorul Eugen Gâscă s-a născut şi şi-a trăit copilăria la câteva sute de metri distanţă de Mureş… Mureşul cu tristeţea lui, cu apa de un albastru închis la umbra albă de argint în focul luminii sau ambiată gri de efectul norilor rostogoliţi. Aceasta e şi definirea vizuală a picturii lui Gâscă.”
„Există în pictura transilvană un spațiu în care, toamna, materia cerului se lasă peste relieful pământului, învelindu-l în curbe dominant descendente. Rămân ca verticale într-un asemenea loc, doar plopii și uneori oamenii, convergenți parabolic deasupra imaginii./…/ Prin acest spațiu care se cheamă Eugen Gâscă, trece Mureșul, purtând cu el toată nostalgia artistului, un „dor fără sațiu” din care pictura transilvană câștigă un sunet inconfundabil.” menționa François Pamfil cu ocazia retrospectivei Gâscă din 2007.

„În perimetrul transilvănean, la Gâscă și la Vlasiu contactul direct cu pictura bisericească postbizantină și cu icoanele țărănești pe sticlă, care dincolo de locuințele țărănești pătrunseseră și în muzeele etnografice – Muzeul de etnografie din Cluj era asiduu frecventat de artiști – fuzionează postmodern, fără piedici sau stridențe, cu estetica japoneză, în spiritul unui eclectism cultural foarte stimulator. De notat că atât stampa japoneză cât și icoana pe sticlă se adresau unui public larg, erau arte populare și apelau la tehnici de multiplicare, oricât de diferită ar fi gravura în lemn de pictarea după șablon. Distanța în timp și spațiu nu împiedică, iată, hibridizări mai puțin previzibile. Incursiunea lui Gâscă în universul japonismului nu a fost o simplă formă fără fond, ci o evadare curajoasă din tiparul artistic al vremii lui, precipitând propria-i sinteză formală. ” Ioana Vlasiu, Eugen Gâscă. Transilvanism plus japonism, 2021.

Fotografiile au fost realizate de Henn Attila.