Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș organizează conferința de comunicări științifice cu participare internațională „Preocupări recente în cercetarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural”, aflată la a XVI-a ediție, în perioada 22 – 24 iunie 2022.
Deschiderea oficială va avea loc joi, 23 iunie 2022, ora 11:00, în Sala Mică a Palatului Culturii din Târgu Mureș.
Conferința valorizează preocupările din ultimii ani în cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului muzeal, pentru Secțiunea Științele naturii, precum și pentru programele educaționale care au la bază promovarea patrimoniului cultural, dedicate publicului larg, care s-au dovedit a fi de succes în anul 2021, pentru Secțiunea Pedagogie muzeală.
Sunt invitați cadre didactice universitare și cercetători științifici de la: Universitatea din Barcelona, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea din Pitești, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Institutul de Biologie București al Academiei Române, Institutul de Speologie „Emil Racoviță” București al Academiei Române; cercetători științifici și muzeografi de la instituții muzeale din România: Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, Complexul Muzeal Național Neamț din Piatra-Neamț, Muzeul Olteniei Craiova, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea – Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunării, Muzeul Județean Teleorman din Alexandria, Muzeul Județean Argeș, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud din Bistrița, Muzeul Județean Botoșani, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești, Muzeul Județean Mureș; cadre didactice din învățământul preuniversitar, care activează în domeniul pedagogiei muzeale: Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, Liceul Tehnologic „Electromureș” din Târgu Mureș – structură Grădinița cu Program Prelungit „Paradisul Copilăriei”, Școala Gimnazială „Sfântul Gheorghe” din Sângeorgiu de Mureș , Grădinița cu Program Prelungit „Arlecchino” – structură a Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 6 din Târgu Mureș, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 12 din Târgu Mureș; Asociația „Supereroi printre noi” din București.
Programul cuprinde:
– susțineri de comunicări din următoarele domenii: botanică, zoologie, geologie, muzeologie și pedagogie muzeală – domeniul științele naturii; – prezentarea volumelor: MARISIA. NATURAL SCIENCES I (prezintă prof. univ. dr. ing. Vlad A. CODREA, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Biologie și Geologie); PEDAGOGIE MUZEALĂ, ȘTIINȚELE NATURII VII (prezintă prof. dr. Hadrian-Vasile CONȚIU – Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” Târgu Mureș). Comunicările prezentate vor fi publicate ulterior în anuarul Muzeului Județean Mureș, MARISIA. NATURAL SCIENCES II, precum și în revista de pedagogie muzeală a Muzeului Județean Mureș, PEDAGOGIE MUZEALĂ, ȘTIINȚELE NATURII VIII.
|
Persoană de contact și organizator:
prof. Daniela-Ramona Botoș
șef de secție Secția de Științele Naturii
Muzeul Județean Mureș
+40 746 172 431
botos.dana@gmail.com