Mihály Munkácsy (1844-1900) este unul dintre corifeii școlii de artă maghiară modernă, creația sa fiind recunoscută și internațional, consacrându-se, mai ales, prin abordarea scenelor biblice de mari dimensiuni și a scenelor de gen. În scurt timp, se poate remarca ascensiunea sa artistică şi recunoaşterea valorii, încă în viaţă fiind.

Lucrarea „Spălătorese” demonstrează că o suprafață mică poate alcătui un spaţiu interior imens, unde se află concentrată o densitate de substanţă materială incompatibilă cu întinderea pe mari suprafeţe. Artistul demonstrează că poate stăpâni, la fel de bine, atât compozițiile de mari dimensiuni cât și pe cele reduse, tabloul de format mic închizând anumite stări sufleteşti provocate de freamătul materiei vii și de prezența umană în mișcare.

Ea narează o secvență din viața de zi cu zi dintr-un sat oarecare, accent punând pe integrarea personajelor în mediul natural ce relevă valențele suculente ale mutiplelor nuanțe de verde, puse în straturi suprapuse ce conferă carnalitate. Peisajul beneficiază de acuitatea artistică a autorului dobândită printr-un exerciţiu repetat, dar, în primul rând, derivată din talent nativ, fixând nota de prospeţime şi de ingenuitate atât în expresie cât şi în construirea formei şi rânduirea ansamblului, de tip friză. Plasarea elementelor (copaci și personaje), în economia compoziției, nu este aleatorie, ele formează un anumit ritm, al verticalelor și al grupărilor dintre ele, folosind o tușă proaspătă, alertă, extrem de modernă și spontană. În același timp, orizontalele sunt formate din registre cromatice ce conferă adâncime compoziției. Nuanțele de verde primesc accente dramatice prin aplicarea zonelor de brun și chiar negru, primind replici vioi-complementare de la cele două pete de roșu. Ușoarele atingeri de alb imaculat – pânzeturi spălate și limpezite de trudnicia femeilor – ridică cu eleganță subiectul, din banalitate, prin supleţea execuţiei.