Muzeul Județean Mureș are deosebita plăcere de a vă invita joi, 16 februarie 2023, începând cu ora 18:00, la un eveniment dedicat expoziției temporare „Cu fluier, tobă și didgeridoo…Instrumentele popoarelor lumii din colecția Muzeului Etnografic din Budapesta”. Călătoria în lumea instrumentelor tradiționale românești va fi realizată de formația Trei parale. Concertul va avea loc în Sala Multimedia, de la etajul Secției de Istorie din Cetatea Târgu Mureș. Program în limba română.
Participarea la eveniment se va face pe baza biletului de vizitare a Muzeului, în valoare de 15 lei adulți, 3 lei studenți/elevi sau 7 lei pensionari. Locurile sunt limitate, rezervările se fac telefonic la numărul 0749-912.992 sau prin e-mail: pr@muzeulmures.ro
Călătorie în lumea intrumentelor tradiționale românești
Trei parale – Concert cu fluiere și povești
Prin acest concert, formația Trei parale dorește să prezinte o uimitoare varietate de instrumente tradiționale românești: fluiere de toate felurile (fluier obișnuit, fluier gemănat, fluier fără dop, caval, tilincă), drâmbă, cimpoi (cu carabă simplă și cu carabă gemănată), țiteră în acompaniament de cobză, vioară, contră, contrabas, diverse instrumente tradiționale de percuție (dairea, tobă, tobă mare cu cinel). Pentru exemplificare grupul va recurge la repertorii vechi inedite din diferite regiuni etnografice ale țării. Muzica va fi însoțită de explicații și narațiuni realizate de Florin Iordan, cercetător la Muzeul Național al Țăranului Român, interpret și coordonator al grupului Trei parale.
Interpreți:
Florin Iordan: fluiere (fluier, fluier gemănat, fluier fără dop, caval) cimpoaie, țiteră, cobză, braci, dobă
Daniel Pop: voce, fluier, tilincă, drâmbă, tobe
Mihai Balabaș: vioară
Beatrice Iordan: cobză, contrabas
Vă așteptăm cu drag,
Echipa Muzeului Județean Mureș