Text: Laura Pop, cercetător la Secția de Etnografie și Artă Populară, Muzeul Județean Mureș
Foto: Paretar aflat în expoziția permanentă Târgurile mureșene și lumea rurală, de la etajul Palatului Toldalagi

Dragobetele, sărbătoarea dragostei cum este numită de etnologii români, dispărută la un moment dat în secolul XX, reînviată recent ca o reacție folclorică autohtonă la Valentine Day (14 februarie), a ajuns și pe plaiurile mureșene la începutul secolului XXI.

În sudul României, sărbătoarea de Dragobete marca începutul primăverii, împerecherea păsărilor și a tinerilor. În această zi, fetele și feciorii se întâlneau și petreceau împreună pentru a fi iubiți tot timpul anului, încheindu-se chiar logodne simbolice și frății de cruce. Potrivit legendelor populare, Dragobete este fiul Babei Dochia, probabil datorită apropierii celor două date în calendar.

Până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, în unele părți sudice ale României, la 24 februarie (Aflarea capului Sf. Ioan în calendarul ortodox) se ţinea Dragobetele, sărbătoarea păsărilor şi ziua dragostei în calendarul popular românesc. Se credea că în această zi se adună păsările în stoluri, se împerechează, se logodesc şi încep să-şi construiască cuiburi. Păsările neîmperecheate până în ziua de Dragobete rămân fără pui până anul viitor. Pentru a nu tulbura rostul împerecherilor păsărilor, în această zi, era interzisă sacrificarea păsărilor domestice sau sălbatice. În Argeş, se crede că dacă cineva va munci în această zi va cânta precum păsările. În unele părți, după cum menționează Simion Florea Marian, ziua de 1 martie era numită Dragobete, deoarece atunci se făceau un fel de vrăji de dragoste, numite dragobete.

Asemenea păsărilor, fetele şi băieţii se adunau în cete în ziua de Dragobete şi ieşeau la pădure pentru a culege ghiocei şi alte flori de primăvară ca să fie iubiţi tot anul. Se zicea că dacă, în această zi, nu se va întâlni fata cu vreun băiat nu va fi iubită de nici un băiat în anul respectiv. În Podişul Mehedinţi, la prânz coborau în fugă spre sat, fiecare băiat urmărind fata preferată. Fata prinsă şi sărutată se considera logodită cu cel care a prins-o timp de un an de zile. Obiceiul acesta se numea „zburătorie”.

În Transilvania, în secolul al XIX-lea, se ţinea Dragobetele pentru păsări ca să nu strice semănăturile. În acest sens erau o serie de interdicții legate de hrana păsărilor, astfel oamenii nu umblau cu nici un fel de boabe, nu se dădeau grăunţe la păsări şi nu se duceau la moară de măcinat. În unele locuri se strângeau resturile de la mâncare şi se aruncau afară, spre răsărit, zicând: „Păsările cerului, eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiţi îndestulate şi de la holdele mele oprite”.

Dragobetele avea şi o semnificaţie deosebită în organizarea calendarului popular, fiind numit „Cap de primăvară” (Oltenia, Muntenia, Făgăraş, Dobrogea) sau „Cap de vară” (în sudul Transilvaniei). După spusele oamenilor, la Dragobete încep obiceiurile de primăvară care se încheie la Sângeorz. În mitologia populară, Dragobetele este un flăcău frumos şi iubăreţ, care umblă prin pădure şi sărută fetele. Este considerat fiul Babei Dochia şi cumnat cu Lăzărică. El este considerat de etnologi un adevărat zeu tânăr al dragostei, asemenea lui Eros la grecii antici, Cupidon la romani. Termenul „Dragobete” este de origine incertă, pare a fi de origine slavă, de la „drugobrat” însemnând cumnat sau de la „dragu bâti”, a fi iubit.

Dragobetele era mai mult decât ziua îndrăgostiţilor, era o dată de început de primăvară, o zi importantă pentru înmulţirea păsărilor, zi benefică pentru păsările domestice şi sălbatice, dar negativă, dăunătoare agriculturii, holdelor ameninţate de înmulţirea excesivă a  păsărilor sălbatice. Capătă conotaţii în plan uman doar prin transpunerea modelului natural în plan social, a logodnei păsărilor comparativ cu cea a tinerilor.

Dintr-o sărbătoare tradițională a fertilității naturii a devenit o sărbătoare a shopping-ului, ca și alte sărbători calendaristice tradiționale. Astăzi, Dragobetele se sărbătorește după modelul Valentine Day, tinerii oferă diverse cadouri iubitelor, astfel încât marile magazine reușesc să atragă o altă serie de cumpărători în nesfârșitul lanț al cadourilor de primăvară: Valentine Day, Dragobete, 1 martie, 8 martie.

În aceste vremuri globalizante, românii și-au găsit o nouă marcă identitară: Dragobetele, marcat, la nivel public, printr-o serie de manifestări culturale, ca o sărbătoare a dragostei ”românești”, pentru a ”sărbători românește”.