Sâmbătă, 17 mai 2025, Târgu Mureș devine scena unui maraton cultural de
neratat: Noaptea Muzeelor aduce împreună instituții muzeale, galerii, teatre,
organizații culturale, ONG-uri, ateliere creative, cafenele și artiști locali într-un
program care se va desfășura de la prânz până târziu în noapte.
Sub coordonarea Muzeului Județean Mureș, evenimentul reunește peste 30 de
parteneri din toate zonele orașului, începând cu ora 11:00 și până la ora 2:00.
În 2025, mottoul nostru este: „Lumina se stinge, cultura se aprinde!” – Noaptea
Muzeelor e momentul când cultura devine aventură, iar orașul pulsează altfel:
aprindem curiozitatea, creativitatea și bucuria de a descoperi.
Ce veți putea descoperi în Noaptea Muzeelor 2025:
Istorie și arheologie vie – în Cetatea Târgu Mureș: ghidaje în expozițiile „Orașul
întărit”, „Enigma Comorilor”, ateliere pentru copii, jocuri interactive, expoziția de
artă semnată Részegh Botond și mult-așteptatul atelier de confecționat cahle.
Artă pentru toți – la Secția de Artă din Palatul Culturii: ghidaje în galeriile de artă
românească și maghiară, un puzzle interactiv în expoziție, instalația multimedia
Noiseloop și atmosfera unică a unei seri printre opere clasice.
Tradiție și etnografie – la Secția de Etnografie și Artă Populară: expoziții despre
obiceiuri de nuntă, târguri vechi, tranșeele războiului, artă naivă și un moment festiv
dedicat tezaurelor umane vii ale județului Mureș, dar și o nouă expoziție dedicată
târgurilor, precupeților.
Știință, natură și joacă – la Secția de Științele Naturii (str. Horea): expoziții
inedite cu păsări „altfel”, plante suculente, activități cu microscopul și atelierul
interactiv „Pasărea Zmeu” pentru cei mici.
Artă textilă și eleganță Art Nouveau – în Galeria UAP din Palatul Culturii:
expoziția „Salonul ARIADNAE” aduce în prim-plan creațiile artiștilor locali de arte
textile.
Spiritualitate și memorie – la Sinagoga Mare: tur ghidat în sinagogă, muzeul
comunității evreiești și expoziția de artă Pollack, într-o vizită emoționantă și intimă.
Noapte la Zoo – cu hrăniri de animale (pelicani, babuini, lei, elefant, raton), show
de lumini, DJ set, observații astronomice și activități pentru copii, într-o atmosferă de
festival urban în mijlocul naturii.
Expoziții speciale – în Bastionul Blănarilor și Bastionul Croitorilor: Fotoclubul
„Marx József” cu „Satul nemuritor”, Teatrul Scena cu lecturi dramatizate și
demonstrații medievale cu Ordinul Cavalerilor Lup.
Teatru pentru toți – de la „Santa Lolita” în Sala Mare a Teatrului Național
(Compania Tompa Miklós), la spectacolul pentru copii „Cei trei purceluși” la Teatrul
Ariel.
Joacă urbană – la Zona Jocurilor: peste 500 de board games, inclusiv titluri
inspirate din artă și cultură.
Istorie romană – cu expoziția și atelierul „Haina îl face pe om”, despre
vestimentația antică, organizat de Centrul de Cercetare a Limesului Roman,
eveniment organizat în Palatul Culturii.
Lectură și relaxare în aer liber – în curtea Bibliotecii Județene, între
12:00–16:00: lecturi cu voce tare, ateliere de creație, expoziții de carte și surprize
pentru cei mici.
Spații alternative & cultură contemporană – la Antigalerie Cactus, Incubator 13,
112 Coffee, B5 Studio sau Camera K’ARTE – cu expoziții de artă, proiecții,
performance, improvizație, microfon deschis și vibe energizant.
Un oraș deschis, o noapte de ținut minte
Noaptea Muzeelor 2025 este organizată la Târgu Mureș de Muzeul Județean
Mureș și partenerii săi instituționali și culturali, cu sprijinul autorităților locale și
județene.
Biletele se pot achiziționa online până pe 17 mai, inclusiv:
https://shorturl.at/sm7k9
Bilete fizice (de hârtie) se pot achiziționa doar pe data de 17 mai la toate secțiile
muzeului (Agenția de bilete – colț cu Palatul Culturii, Secția de Etnografie și Artă
Populară, Secția de Științele Naturii, Muzeul de Istorie și Arheologie)!
Important: Biletele achiziționate online / offline se preschimbă în brățări de
acces, la toate secțiile muzeale.
Accesul se face pe baza brățării speciale #NoapteaMuzeelor.
Aceste brățări asigură accesul la toate evenimentele organizate și de partenerii
evenimentului.
Programul complet va fi publicat pe site-ul www.muzeulmures.ro și pe paginile
de Facebook și Instagram ale Muzeului și partenerilor.
Orietează-te, fă-ți traseul, ia-ți familia sau prietenii și bucură-te de o noapte de artă,
istorie, mister, povești și joacă!